• Cea mai importantă concluzie care s-a desprins în urma dezbaterii pe care am organizat-o ieri, la Parlament, este că toată lumea, de la politicieni la jurnaliști și societate civilă, condamnă includerea campaniilor de presă în Strategia Națională de Apărare la capitolul „Vulnerabilități”. Consensul pe care l-am atins în cadrul dezbaterii „Apărarea Drepturilor și Libertății Presei” mă face să cred că prinde tot mai mult contur perspectiva respingerii de către Parlament a documentului elaborat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, document prin care, cel puțin teoretic, șeful CSAT, domnul Traian Băsescu, încearcă să pună pumnul în gura presei din România.

    Țin să îi mulțumesc în mod deosebit Ioanei Avădani pentru că a acceptat invitația mea de a modera această dezbatere și pentru că a reușit să țină în frâu o discuție foarte aprinsă. Le mulțumesc, de asemenea, lui Cristian Pîrvulescu, Mircea Toma, Valentin Nicolau, Adrian Moraru, Corina Dragotescu, Bogdan Chirieac, Cristi Godinac, Adriana Iorgulescu, Lavinia Șandru, Oana Stănciulescu și tuturor celorlalți participanți, pentru că au venit la dezbatere și pentru că au tras un semnal de alarmă cu privire la riscurile pe care Strategia Națională de Apărare le ridică la adresa libertății presei din România.

    Mă bucură foarte mult poziția tranșantă pe care au avut-o reprezentanții PNL, UDMR și ai minorităților naționale, care au afirmat cât se poate de clar că, în Parlament, colegii lor vor vota împotriva Strategiei Naționale de Apărare în cazul în care CSAT nu renunță la prevederile referitoare la campaniile de presă. Apreciez prezența și disponibilitatea la dialog pe care a avut-o Iulian Fota, consilierul prezidențial pe probleme de apărare al președintelui României, unul dintre inițiatorii Strategiei Naționale de Apărare. Am speranța că a înțeles, în urma valului de critici căruia a trebuit să îi facă față, că includerea presei în rândul „vulnerabilităților” la adresa statului român a fost o greșeală. Sper că va transmite mesajul nostru îmai departe – acolo unde trebuie -și că, în cel mai scurt timp, Strategia Națională de Apărare va fi modificată în sensul respectării drepturilor presei și a libertății noastre de exprimare.

    Regret faptul că reprezentanții PD-L au declinat în cele din urmă participarea la dezbatere, deși în cursul săptămânii trecute mă asiguraseră de prezența lor. Absența lor nu mă miră totuși, pentru că această atitudine se încadrează în linia de conduită a partidului din care fac parte, un partid care respinge dialogul și consultarea publică pe marginea temelor cruciale pentru societatea românească.
    În urma dezbaterii de ieri, am hotărât să adresăm o scrisoare deschisă tuturor parlamentarilor români, scrisoare prin care le solicităm acestora votul împotriva Strategiei Naționale de Apărare, astfel încât documentul cu pricina să fie returnat inițiatorului, respectiv CSAT, tocmai pentru a fi eliminate prevederile referitoare la campaniile de presă. Participanții la dezbatere și-au manifestat disponibilitatea să semneze un astfel de document, ceea ce mă face cu atât mai încrezătoare în reușita demersului nostru.

    Vă încurajez și pe voi să folosiți toate căile pe care le aveți la dispoziție pentru a opri abuzul împotriva presei pus la cale în laboratoarele CSAT. Și un simplu mesaj de susținere pe www.libertateapresei.ro înseamnă ceva. Libertatea de exprimare este dreptul nostru, al fiecăruia, și vă încurajez să vă folosiți de el, mai ales atunci când cineva urmărește să ne priveze de acest drept.

    This entry was posted on Wednesday, September 29th, 2010 at 8:48 pm and is filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
  • « « Introducerea presei în Stategia Națională de Apărare, un atac la adresa libertății de exprimare| OSCE: Libertatea presei, amenintata in toata Europa » »
  • 1 Comment

    Take a look at some of the responses we've had to this article.

    1. Georgelis
      Oct 1st
      Reply

      Regret semnalul dat de CSAT, acela ca presa ar fi un pricol pentru blibertatea presei! nu presa este pericolul principal ci actuala guvernare, care nici nu vrea si9 nici nu pot scoate tara din criza!

  • Leave a Reply

    Let us know what you thought.

  • Name (required):

    Email (required):

    Website:

    Message:

PHVsPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hYm91dDwvc3Ryb25nPiAtIDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2FkX2ltYWdlXzE8L3N0cm9uZz4gLSAvaW1hZ2VzL2FkLmdpZjwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2FkX2ltYWdlXzI8L3N0cm9uZz4gLSAvaW1hZ2VzL2FkLmdpZjwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2FkX3VybF8xPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL2V4YW1wbGUuY29tPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfdXJsXzI8L3N0cm9uZz4gLSBodHRwOi8vZXhhbXBsZS5jb208L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hbHRfc3R5bGVzaGVldDwvc3Ryb25nPiAtIGdyYXlzY2FsZS5jc3M8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hcmNoaXZlczwvc3Ryb25nPiAtIGh0dHA6Ly93d3cubGliZXJ0YXRlYXByZXNlaS5yby9hcmhpdmEvPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYXV0b19pbWc8L3N0cm9uZz4gLSBmYWxzZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2Jpbzwvc3Ryb25nPiAtIDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2NhdF9taWRfMTwvc3Ryb25nPiAtIGZhbHNlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY2F0X21pZF8xMzwvc3Ryb25nPiAtIGZhbHNlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY2F0X21pZF8xNDwvc3Ryb25nPiAtIHRydWU8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19jYXRfbWlkXzIwPC9zdHJvbmc+IC0gdHJ1ZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2NhdF9taWRfMzwvc3Ryb25nPiAtIHRydWU8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19jYXRfbWlkXzQ8L3N0cm9uZz4gLSB0cnVlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY2F0X3RodW1iX2hlaWdodDwvc3Ryb25nPiAtIDc2PC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY2F0X3RodW1iX3dpZHRoPC9zdHJvbmc+IC0gMjA3PC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY3VzdG9tX2Nzczwvc3Ryb25nPiAtIDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2N1c3RvbV9mYXZpY29uPC9zdHJvbmc+IC0gPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fZW1haWw8L3N0cm9uZz4gLSA8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19leGNsdWRlX2NhdHM8L3N0cm9uZz4gLSBmYWxzZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2ZlYXR1cmVkX2NhdGVnb3J5PC9zdHJvbmc+IC0gVXBkYXRlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fZmVlZGJ1cm5lcl91cmw8L3N0cm9uZz4gLSA8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19mbGlja3JfZW50cmllczwvc3Ryb25nPiAtIFNlbGVjdCBhIG51bWJlcjo8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19mbGlja3JfaWQ8L3N0cm9uZz4gLSA8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19nb29nbGVfYW5hbHl0aWNzPC9zdHJvbmc+IC0gPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29faG9tZV9wb3N0czwvc3Ryb25nPiAtIDQ8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19pbWFnZV9kaXNhYmxlPC9zdHJvbmc+IC0gZmFsc2U8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19pbWFnZV9oZWlnaHQ8L3N0cm9uZz4gLSAxNzM8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19pbWFnZV93aWR0aDwvc3Ryb25nPiAtIDIzMDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2xvZ288L3N0cm9uZz4gLSBodHRwOi8vd3d3LmxpYmVydGF0ZWFwcmVzZWkucm8vd3AtY29udGVudC93b29fdXBsb2Fkcy8zLWxvZ28ucG5nPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fbWFudWFsPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL3d3dy53b290aGVtZXMuY29tL3N1cHBvcnQvdGhlbWUtZG9jdW1lbnRhdGlvbi9vcGVuLWFpci88L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19yZXNpemU8L3N0cm9uZz4gLSB0cnVlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fc2hvcnRuYW1lPC9zdHJvbmc+IC0gd29vPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fc2hvd19ibG9nPC9zdHJvbmc+IC0gZmFsc2U8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb190aGVtZW5hbWU8L3N0cm9uZz4gLSBPcGVuIEFpcjwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3RoZV9jb250ZW50PC9zdHJvbmc+IC0gZmFsc2U8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb190aHVtYl9oZWlnaHQ8L3N0cm9uZz4gLSAxNDU8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb190aHVtYl93aWR0aDwvc3Ryb25nPiAtIDIxODwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3R3aXR0ZXI8L3N0cm9uZz4gLSA8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb191cGxvYWRzPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL3d3dy5saWJlcnRhdGVhcHJlc2VpLnJvL3dwLWNvbnRlbnQvd29vX3VwbG9hZHMvMy1sb2dvLnBuZzwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3ZpZGVvX3Bvc3RzPC9zdHJvbmc+IC0gU2VsZWN0IGEgbnVtYmVyOjwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3ZpZHBhZ2U8L3N0cm9uZz4gLSBTZWxlY3QgYSBwYWdlOjwvbGk+PC91bD4=