Această inițiativă este, în opinia mea, salutară. De la o vreme încoace remarc accentuarea unui comportament apatic al opiniei publice în raport cu derapajele din ce în ce mai accentuate ale puterii față de principiile și normele democratice. Între respingerea vehementă de la începutul anilor ’90 a apelativului ”Mai, animalule!”, adresat pe atunci tânărului jurnalist Radu Mazăre la reacțiile palide faţă de formele instituționalizate de control asupra mass-media de acum pare o distanță de ani lumina…Mă gândesc uneori că dacă puterea de atunci ar fi făcut măcar un sfert din ceea ce face actuala guvernare, am fi avut zeci de mii de oameni în Piața Universității, iar protestele internaționale ar fi curs în lanț.
Acceptăm astăzi cu multă pasivitate transformări care pun în discuție chiar existența drepturilor și libertăților cetățenești. Că puterea poartă un război cu media independentă este evident de ceva vreme: atacurile Președintelui, premierului și partidului de guvernământ la adresa ”trusturilor de presă ostile” au devenit sistematice. Încercarea de a crea grupuri media obediente, controlate politic și finanțate din contracte guvernamentale este un subiect cunoscut. Controalele instituțiilor statului ordonate de putere, eliminarea drepturilor de autor, re-acapararea televiziunii publice – toate acestea nu sunt accidente, ci elementele unei strategii de control a dezbaterii din spațiul public. De fapt, cele câteva fraze înscrise în strategia de securitate națională nu reprezintă decât o consacrare formală a acestui demers, ridicarea sa la rang de politică de stat.
Reacția „societății civile” este, după cum spuneam, cel mult palidă. Societatea civilă a fost redusă la tăcere, parte cumpărată cu sinecuri de stat convenabile. Politicienii se indignează în talk-showuri și cam atât. Treptat – treptat, pe fondul acestei lipse de reacție, asistăm la instalarea insidioasă a unui sistem semi-autoritarist, în care respectarea drepturilor și libertăților cetățenești devine doar o realitate ”pe hârtie”…Interceptarea convorbirilor telefonice, spre exemplu, utilizarea acestora în competiția politică sau economică, este acceptată cumva tacit, ca un fel de firesc al României anului 2010. La fel și încălcarea procedurilor parlamentare, după principiul ”votăm până iese cine trebuie”, aplicat la alegerea judecătorilor Curții Constituționale sau a conducerii Radioului public.
Nici cancelariile occidentale nu mai sunt foarte interesate în a urmări și sancționa respectarea criteriilor democratice în România. Ele par mulțumite ăa România și actuala ei putere sunt un aliat docil în NATO și un partener ne-problematic în Uniunea Europeană.
Regimul semi-autoritarist ce se instaleaza treptat obligă la o reacție mai coerentă și mai puternică, dincolo de comunicate de presă sau talk-showuri. De aceea, salut inițiativa colegilor care au lansat campania pentru libertatea presei, ca pe un prim pas spre ceea ce trebuie să fie un demers mult mai amplu în serviciul funcționării democratice a societății românești. Și vă invit sa vă alăturați ei…
