• Update

    Posted on August 20th, 2010

    Written by admin

    Tags

    OPRITI CENZURA!

    Pe 23 iunie 2010, președintele României Traian Băsescu și, totodată, șeful Consiliului Suprem pentru Apărarea Țării, a decis ca mass-media să fie introdusă în Strategia Națională de Apărare, la capitolul privind vulnerabilitățile de securitate. Astfel că, pentru domnia sa, presa liberă reprezintă un fenomen “cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului ”.

    Includerea unei astfel de aserțiuni în documentele oficiale ale CSAT reprezintă o încercare de răsturnare a sistemului democratic din România, fapt fără precedent în istoria recentă a țării noastre.

    Modul în care președintele Traian Băsescu se raportează la ultimul pilon al democrației, ne-a determinat pe noi – Carmen Moldovan, Sorin Roșca Stănescu, Victor Ciutacu, Corina Dragotescu, Valentin Nicolau, Florin Chilian, Lavinia Șandru, Cristian Godinac – să declanșam la nivelul societății românești o amplă campanie pentru apărarea și respectarea acelor norme și principii pe care se fundamentează orice societate care se pretinde a fi democratică.

    Apărarea drepturilor și libertății presei reprezintă doar începutul.

    Obiectivul acestei campanii constă în eliminarea din Strategia Națională de Apărare a prevederilor care fac referire la mass-media.

    Pentru susținerea demersului nostru, facem un apel către toți aceia care consideră libertatea de exprimare și accesul liber la informație drepturi câștigate în decembrie 1989.

    Ne adresăm reprezentanților mediului academic, ne adresăm societății civile, ne adresăm oamenilor de afaceri, ne adresăm oamenilor de cultură, artiștilor, ne adresăm Bisericii și Amatei, ne adresăm tuturor jurnaliștilor și analiștilor, indiferent de specialitatea lor, pentru a adera la acest proiect care înseamnă, în esență, apărarea democrației.

    Ne vom adresa, de asemenea, organismelor de media internaționale pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu felul în care se înțelege respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului în România.

    Toți cei care sunt interesați de necesitatea unui astfel de demers, găsesc informații atât pe blogurile celor menționați mai sus, cât și pe www.libertateapresei.ro

    This entry was posted on Friday, August 20th, 2010 at 7:11 pm and is filed under Update. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
  • « « Carmen Ileana Moldovan: “Libertatea presei, ultimul bastion al civilizatiei”| Florin Chilian: Prea multi vor ca Romania sa nu mai existe si atunci trebuie sa dispara libertatea de opinie » »
  • 14 Comments

    Take a look at some of the responses we've had to this article.

    1. Libertatea presei e atacată de câteva luni de toţi oamenii Preşedintelui. Supraimpozitarea drepturilor de autor e prima corecţie asupra celor care şi-au exprimat şi îşi exprimă opinii critice la adresa Puterii Băsescu.
      Contaţi pe tot sprijinul meu!

      Dan Mircea CIPARIU,
      preşedintele secţiei Poezie – Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bucureşti
      publisher http://www.agentiadecarte.ro

      • admin
        Aug 22nd
        Reply

        @Dan Mircea Cipariu: va multumesc.

    2. [...] dar grupul s-a format si asteapta noi oameni care sa se alature acestui demers. Site-ul este http://www.libertateapresei.ro, iar initiatorii acestui demers sunt: Carmen Moldovan, Sorin Rosca Stanescu, Victor Ciutacu, Corina [...]

    3. un jurnalist anonim
      Aug 22nd
      Reply

      m-as fi alaturat cu placere demersului daca printre initatiroi nu s-ar fi numarat srs, corina dragotescu si victor ciutacu

      • admin
        Aug 22nd
        Reply

        @un jurnalist anonim: pacatul nostru, al romanilor, e lipsa de unitate. sunt oameni si jurnalisti care sa strang in jurul unei idei. toti cei care aderam la aceasta initiativa venim cu un ”bagaj”, mai mult sau mai putin acceptat de unii sau de altii…..asa ca, macar acum, avem un tel comun.

    4. Eugen Zainea
      Aug 22nd
      Reply

      Asistam in ultima vreme la un asalt fara precedent asupra dreptului cetatenilor la informare. Mijloacele folosite in acest scop sunt multiple: diversiunile lansate prin intermediul ofiterilor acoperiti ai diferitelor servicii, infiltrati in presa centrala, ocultarea stiriloerde importanta nationala, incercarile de decredibilizare a lor si a oamenilor de presa care incearca sa faca informare completa, corecta si impartiala, campania de imbecilizare in masa a populatiei, prin intermediul presei sau televiziunilor tabloid, care fabrica “stiri” din evenimente marginale, care promoveaza presa de prost gust, trecand prin presa de scandal si de senzatie ieftina si ajungand pana la presa pornografica, promovarea “divertismentului” oligofren, a subculturii occidentale de consum si a copiei ei dambovitene (telenovele, manele, caricaturizarea culturii, masacrarea folclorului etc.). Si, atunci cand rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor, se recurge la marile mijloace. Adica la atacul institutional asupra acelei parti a presei care mai rezista in apararea ideii de informare a populatiei prin: atacul economic, actiuni ostile impotriva unor trusturi de presa sau a unor reprezentanti de frunte ai presei independente, folosind institutii ale statului (servicii secrete, olitie, parchet etc.) sau atacul direct si/sau calomnia proferate impotriva unor vectori mass-media sau formatori de opinie de reprezentanti ai statului, avandu-l drept varf de lance cu activitate permanenta si virulenta pe dl. Basescu. Impotriva acestor tendinte care urmaresc sa lipseasca societatea romaneasca de ultimii anticorpi si de ultimele posibilitati de rezistenta la tendintele de dizolvare si de lichidare a ce a mai ramas din Romania si din poporul roman, avem datoria sa reactionam in primul rand prin unitate. De aceea, initiativa Dumneavoastra este necesara si salutara. Subscriu la ea si o voi sprijini cu toate posibilitatile mele. Eugen Zainea, publicist, realizator si moderator de televiziune.

      • admin
        Aug 22nd
        Reply

        Multumim, domnule Eugen Zainea.

    5. un functionar
      Aug 22nd
      Reply

      Daca unui functionar care are curajul sa sesizeze neregulile i se inchidea gura prin amenintari (ca i se desface contractul de munca, ceea ce se si intampla) …presa era singura care avea curajul sa spuna ce se intampla …drept urmare daca mass mediei i se “inchide gura” …omul de rand nu mai are curajul sa mai caraie.
      Si uite asa se rezolva toate problemele !!! Si vor guverna pana la adanci batraneti fericiti ei si tot neamul lor!

    6. admin
      Aug 22nd
      Reply

      iata ce mesaj am primit de la o jurnalizta:”carmen, stii ce mi-a raspuns un inalt demnitar de langa basescu pt ca ma plangeam de presiunile pe care le face presedintia chiar si la tabloid?du-te si scrie afara unde nu e cenzura!ai tot timpul din lume sa o faci pt ca esti tanara, dar mai bine gasaste-ti pe un nenea cu bani si ai scapat si de presa si de orice grija si nici nu mai trebuie sa-mi faci mie capul calendar cu cenzura voastra!!!!!!!!!!de atunci nici macar nu ma mai uit la omul ala, d-apai sa-l mai si salut!si vorba aia, cum e turcul e si pistolul!”

    7. Aug 23rd
      Reply

      Mă puteţi considera şi pe mine solidar cu spiritul acestei idei pentru că, da! traian băsescu este cel mai mare pericol la securitatea naţională a statului român de azi. sarkozi ştie de ce!

      • admin
        Aug 23rd
        Reply

        @radupopa: sigur ca da. Multumesc.

    8. suca
      Oct 19th
      Reply

      mai pupati papucii lui vantu o tura si mai aratati-ne cum el apara Romania de dictatura.
      hai jurnaliti “onesti”. mai nou aveti bani de liftinguri faciale si de mariri de sani.

      chiar nu va e rusine???
      dupa ce nu ridicati capul din pamant in fata lui vantu voi veniti si inffintati nustiu ce asociate pt libertatea presei? voi???

      o asociatie pentru pupat vantu sa infiintati nemernicilor ca ati distrus tara asta cu mincinile voastre!!!!

  • Leave a Reply

    Let us know what you thought.

  • Name (required):

    Email (required):

    Website:

    Message:

PHVsPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hYm91dDwvc3Ryb25nPiAtIDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2FkX2ltYWdlXzE8L3N0cm9uZz4gLSAvaW1hZ2VzL2FkLmdpZjwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2FkX2ltYWdlXzI8L3N0cm9uZz4gLSAvaW1hZ2VzL2FkLmdpZjwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2FkX3VybF8xPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL2V4YW1wbGUuY29tPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfdXJsXzI8L3N0cm9uZz4gLSBodHRwOi8vZXhhbXBsZS5jb208L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hbHRfc3R5bGVzaGVldDwvc3Ryb25nPiAtIGdyYXlzY2FsZS5jc3M8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hcmNoaXZlczwvc3Ryb25nPiAtIGh0dHA6Ly93d3cubGliZXJ0YXRlYXByZXNlaS5yby9hcmhpdmEvPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYXV0b19pbWc8L3N0cm9uZz4gLSBmYWxzZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2Jpbzwvc3Ryb25nPiAtIDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2NhdF9taWRfMTwvc3Ryb25nPiAtIGZhbHNlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY2F0X21pZF8xMzwvc3Ryb25nPiAtIGZhbHNlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY2F0X21pZF8xNDwvc3Ryb25nPiAtIHRydWU8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19jYXRfbWlkXzIwPC9zdHJvbmc+IC0gdHJ1ZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2NhdF9taWRfMzwvc3Ryb25nPiAtIHRydWU8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19jYXRfbWlkXzQ8L3N0cm9uZz4gLSB0cnVlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY2F0X3RodW1iX2hlaWdodDwvc3Ryb25nPiAtIDc2PC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY2F0X3RodW1iX3dpZHRoPC9zdHJvbmc+IC0gMjA3PC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY3VzdG9tX2Nzczwvc3Ryb25nPiAtIDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2N1c3RvbV9mYXZpY29uPC9zdHJvbmc+IC0gPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fZW1haWw8L3N0cm9uZz4gLSA8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19leGNsdWRlX2NhdHM8L3N0cm9uZz4gLSBmYWxzZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2ZlYXR1cmVkX2NhdGVnb3J5PC9zdHJvbmc+IC0gVXBkYXRlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fZmVlZGJ1cm5lcl91cmw8L3N0cm9uZz4gLSA8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19mbGlja3JfZW50cmllczwvc3Ryb25nPiAtIFNlbGVjdCBhIG51bWJlcjo8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19mbGlja3JfaWQ8L3N0cm9uZz4gLSA8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19nb29nbGVfYW5hbHl0aWNzPC9zdHJvbmc+IC0gPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29faG9tZV9wb3N0czwvc3Ryb25nPiAtIDQ8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19pbWFnZV9kaXNhYmxlPC9zdHJvbmc+IC0gZmFsc2U8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19pbWFnZV9oZWlnaHQ8L3N0cm9uZz4gLSAxNzM8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19pbWFnZV93aWR0aDwvc3Ryb25nPiAtIDIzMDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2xvZ288L3N0cm9uZz4gLSBodHRwOi8vd3d3LmxpYmVydGF0ZWFwcmVzZWkucm8vd3AtY29udGVudC93b29fdXBsb2Fkcy8zLWxvZ28ucG5nPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fbWFudWFsPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL3d3dy53b290aGVtZXMuY29tL3N1cHBvcnQvdGhlbWUtZG9jdW1lbnRhdGlvbi9vcGVuLWFpci88L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19yZXNpemU8L3N0cm9uZz4gLSB0cnVlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fc2hvcnRuYW1lPC9zdHJvbmc+IC0gd29vPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fc2hvd19ibG9nPC9zdHJvbmc+IC0gZmFsc2U8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb190aGVtZW5hbWU8L3N0cm9uZz4gLSBPcGVuIEFpcjwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3RoZV9jb250ZW50PC9zdHJvbmc+IC0gZmFsc2U8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb190aHVtYl9oZWlnaHQ8L3N0cm9uZz4gLSAxNDU8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb190aHVtYl93aWR0aDwvc3Ryb25nPiAtIDIxODwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3R3aXR0ZXI8L3N0cm9uZz4gLSA8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb191cGxvYWRzPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL3d3dy5saWJlcnRhdGVhcHJlc2VpLnJvL3dwLWNvbnRlbnQvd29vX3VwbG9hZHMvMy1sb2dvLnBuZzwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3ZpZGVvX3Bvc3RzPC9zdHJvbmc+IC0gU2VsZWN0IGEgbnVtYmVyOjwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3ZpZHBhZ2U8L3N0cm9uZz4gLSBTZWxlY3QgYSBwYWdlOjwvbGk+PC91bD4=